jucase tot anul.
Zâmbi.
— Da. Sunt doar obosită.
Tariq îi zâmbi înapoi.
— Mai avem puțin.
Pentru prima dată, zâmbetul lui o sperie.
Casa familiei era mare și plină de oameni.
Mama lui Tariq o îmbrățișă.
Surorile lui îi aduseră mâncare.
Copiii alergau prin camere.
Toată lumea părea bucuroasă să o vadă.
Și tocmai asta făcea situația mai confuză.
Marina se așteptase să găsească o familie ostilă.
În schimb, găsise oameni care, cel puțin la suprafață, se purtau frumos cu ea.
Asta îi aminti ceva important:
Nu știa încă cine știa despre discuția din mașină.
Nu putea presupune că întreaga familie făcea parte din ceea ce plănuiau Tariq și Yusuf.
În acea seară, Tariq îi spuse:
— Dă-mi pașaportul. Tata vrea să se ocupe mâine de niște acte pentru noi.
Marina simți că stomacul i se strânge.
— Ce acte?
— Nimic important.
— Atunci de ce aveți nevoie de pașaportul meu?
Tariq zâmbi.
— Marina,
Comments