Mașina de poliție a pornit încet de pe strada mea, iar eu am rămas cu mâinile strânse în poală, privind luminile caselor care treceau pe lângă noi. Încercam să-mi controlez respirația, dar fiecare secundă de tăcere îmi aducea în minte o altă posibilitate îngrozitoare. Un accident. Un spital. O veste pe care nimeni nu avusese curajul să mi-o spună la telefon.

IUBIRE!”

Toți cei șase copii ai mei erau acolo.

Michael, cel mai mare, stătea lângă soția lui. Rebecca ținea în brațe un buchet de trandafiri. Thomas avea o cameră video. Grant se afla în fața mea. Emily își ștergea deja lacrimile, iar Daniel, mezinul, ținea de mână doi dintre nepoții mei.

Mai erau acolo prieteni vechi, vecini și câțiva oameni cu care lucrasem cu mulți ani în urmă.

Toată lumea a început să aplaude.

Dar eu nu am putut să zâmbesc.

Nu am putut nici măcar să vorbesc.

Încă simțeam în palmă hârtia împăturită pe care scria să nu sun pe nimeni și să nu pun întrebări.

Grant s-a apropiat.

— Mamă, am reușit! Am vrut să-ți facem cea mai mare surpriză din viață!

M-am uitat la el, apoi la ceilalți.

— Voi… ați fost aici?

— De la șase, a spus Rebecca, zâmbind. A trebuit să pregătim totul înainte să ajungi.

— De