Mi-am pus semnătura ca garant pentru visul fratelui meu de a deschide un atelier la Ploiești, iar el a dispărut cu banii și mi-a lăsat mie executorul la ușă: „Doamnă, dacă nu achitați cei 38.000 de lei, trecem la executare”

mi-a fost frică, Cătălin. Numai că eu am rămas aici. Cu executorul la ușă și cu copilul care mă întreba de ce vindem mașina.

A tăcut.

— Am crezut că o să mă descurc și o să-ți dau banii înapoi.

— Ai fi putut să răspunzi la telefon. Atât.

Mi-a cerut să nu-i spun mamei că mă contactase.

— Să nu-i spui că am vorbit. Se supără.

Atunci am închis. Nu am țipat. Nu l-am blestemat. Pur și simplu nu mai aveam ce să-i spun.

Mama m-a sunat a doua zi.

— Ai mai vorbit cu frate-tău?

— Nu.

A oftat ușurată.

— Lasă, o să-și revină. O să vezi.

— Mamă, am plătit treizeci și opt de mii de lei în locul lui. Am vândut mașina Anei.

— Și ce vrei să fac? Să-mi reneg băiatul?

— Nu. Vreau doar să nu-mi mai ceri să fiu eu cea care repară tot.

N-a mai zis nimic. A închis.

De