stea mai mult acasă. Îi plăcea să o audă cântând sau povestind la telefon cu sora ei despre viața de la sat. Uneori îi aducea flori din grădină și spunea că sunt „pentru sufragerie”, dar le lăsa mereu lângă locul unde lucra ea.
Maria, deși simțea apropierea, își păstra distanța. Știa că lumea lui nu era aceeași cu a ei. Dar într-o seară, pe neașteptate, a izbucnit o furtună. Curentul s-a oprit, ploaia bătea în geamuri, iar ea s-a speriat. Alexandru a venit cu o lanternă și a găsit-o tremurând, cu o lumânare în mână.
— Vino aici, i-a spus calm. E doar o furtună.
— Mi-e frică de tunete, a recunoscut ea, rușinată.
A zâmbit și i-a întins o cană de ceai cald. Au stat amândoi lângă șemineu, ascultând ploaia. În liniștea aceea, el a spus încet:
— De când ai venit, casa asta nu mai pare goală.
Maria nu a răspuns.
Comments