Într-o seară de joi, după o zi lungă la birou, Alexandru s-a prefăcut că a adormit pe canapea, cu televizorul mergând pe un canal de știri. Luminile erau stinse, doar jarul din șemineu mai pâlpâia slab.
Maria trebuia să intre în sufragerie pentru a strânge paharele și farfuriile rămase pe masă. A deschis ușa încet, ca să nu-l trezească. Se mișca cu pași ușori, aproape fără zgomot, și l-a privit o clipă. Fața lui părea obosită, dar liniștită.
Ea s-a apropiat, a luat o pătură de pe fotoliu și i-a așezat-o cu grijă peste umeri. Apoi, fără să știe că este privită, a rămas câteva clipe privind flăcările și a șoptit, abia auzit:
— Dumnezeu să te ajute să-ți găsești pacea, domnule Alexandru.
Apoi s-a întors la treabă.
Alexandru deschisese ușor ochii și văzuse totul. Nu-i venea să creadă. Nu erau lacrimi de vinovăție sau interes în ochii ei, ci o căldură sinceră, o bunătate pe care nu o mai întâlnise de mult.
În dimineața următoare, s-a purtat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar în sufletul lui ceva se schimbase. A început să o observe mai des. Cum lustrui cu răbdare argintăria veche, cum își strângea părul sub eșarfă, cum rostea un „mulțumesc” timid atunci când i se oferea un pahar de apă.
Într-o zi ploioasă, Maria alunecase pe scările de marmură. Alexandru, care cobora în acel moment, a prins-o înainte să cadă. Pentru o clipă, privirile lor s-au întâlnit. A simțit un fior straniu, o emoție pe care nu o mai simțise din tinerețe.
— Ești bine? a întrebat el.
— Da, domnule… doar am alunecat. Îmi pare rău, n-am vrut să vă sperii.
— Nu m-ai speriat, a zis el zâmbind pentru prima dată în multe luni.
După acel incident, atmosfera în vilă s-a schimbat. Alexandru a început să
Comments