Ea știa să negocieze, să vorbească, să obțină ce trebuia. A început să crească păsări, să facă schimburi prin sate, să vândă ouă și lapte. În timp ce alții se plângeau, ea strângea bani.
Încet-încet, gospodăria lor a devenit cea mai înstărită din sat.
Iar oamenii care o batjocoriseră au început să-i bată la poartă.
— Ariana, n-ai niște făină?
— Ariana, ajută-ne cu niște mălai…
— Ariana, copilul meu n-a mâncat de două zile…
Ea îi privea lung.
Și îi ajuta.
Dar niciodată nu uita.
Într-o iarnă cumplită, când zăpada îngropase satul până la ferestre, aceeași femeie care spusese că Ariana „și-a căutat-o” a venit tremurând la ușa ei.
— Salvează-mi băiatul… moare de foame…
Ariana s-a dus în cămară și i-a dat ultimul sac de cartofi.
Femeia a izbucnit în plâns.
— După tot ce ți-am făcut…
Ariana a răspuns calm:
— Eu nu vreau să fiu ca voi.
În seara aceea, Dumitru a
Comments