Pe plic era scris numele meu.
Doamna Maria Ionescu.
Am recunoscut imediat scrisul lui Nicolae.
Mi-au început să tremure mâinile.
— Este scrisul lui.
— Scrisoarea nu a fost deschisă de noi, spuse avocatul. A rămas sigilată.
Mi-a întins-o.
Nu am deschis-o.
Nu încă.
— Și cum m-ați găsit ieri?
Irina atinse inelul.
— Prin Elena.
— Nu înțeleg.
— Când mi-a dat inelul, dumneavoastră i-ați spus pe nume. Elena Ionescu. Apoi v-am auzit spunându-i casierei numele dumneavoastră când aceasta a vrut să consemneze găsirea obiectului.
Se opri.
— Numele mi s-a părut familiar.
— După atâția ani?
— Îl văzusem de zeci de ori în dosarele mamei.
Când ieșise din magazin, Irina îl sunase pe Radu.
El verificase informațiile pe care le avea deja.
Vârsta.
Numele.
Vechile adrese.
Legătura cu Nicolae.
Piesele începeau să se potrivească.
— Așadar, nu m-ați găsit datorită diamantului.
— Nu direct, spuse Radu. Inelul doar ne-a pus față în față cu dumneavoastră.
M-am uitat la






Comments