Nora mi-a scos valiza în fața porții după ce am refuzat să-i mai gătesc 40 de șnițele gratis. „Dacă nu mai ești bună de muncă, Elisabeto, n-ai ce căuta în casa noastră!” Fiul meu a stat în prag și m-a lăsat să plec, deși îmi petrecusem ultimii trei ani slujindu-i familia.

Ralucăi că mă dor mâinile și nu mai pot pregăti singură toate acele lucruri, mi-a spus să-mi strâng hainele și să plec. Tu erai acolo. Ai auzit fiecare cuvânt.

Fiul meu și-a frecat fruntea.

— Știu, dar puteai să mai rămâi puțin. Nu trebuia să pleci chiar atunci.

— Și cât trebuia să mai rămân? Până terminam cele 40 de șnițele? Până spălam toate vasele? Până când spunea ea că am voie să plec?

Nu mi-a răspuns.

— Am venit la voi ani întregi fără să cer nimic. V-am gătit, am făcut curățenie, am stat cu copilul și v-am ajutat când ați avut nevoie. Nu regret că am făcut toate acestea. Dar nu mai accept să fiu tratată ca o persoană care trebuie să muncească pentru a avea dreptul să fie iubită.

Florin a rămas tăcut. Părea pentru prima dată că ascultă cu adevărat, dar încă nu era pregătit să recunoască tot ce