“Nu veni la petrecere îmbrăcat ca un zidar!” i-am spus soțului meu, când a apărut la ușa restaurantului cu pantalonii de lucru și bocancii plini de praf. Iustin s-a oprit cu o geantă de scule în mână. Se întorsese direct de pe șantier, după o zi întreagă de muncă, și venise să mă ia la petrecerea organizată de firma la care lucram.

organizate comenzile de materiale. Nu m-a întrebat nimeni dacă sunt soția patronului. Pentru ei eram colega nouă.

Am descoperit repede că munca nu era ușoară. Unele facturi nu se potriveau cu comenzile, furnizorii întârziau, iar câteva lucrări aveau cheltuieli mai mari decât cele prevăzute. Iustin nu-mi ascundea problemele și nici nu mă lăsa să iau decizii fără să discutăm.

După prima lună, am reușit să pun în ordine evidența materialelor și să identific câteva facturi achitate de două ori. Am recuperat banii de la un furnizor și am reorganizat comenzile astfel încât echipa să nu mai piardă timp așteptând materiale.

Într-o seară, Iustin mi-a spus că era mulțumit de munca mea.

— Ai făcut o treabă bună. Nu mă așteptam să te adaptezi atât de repede.

— Nici eu nu știam cât de multă muncă există în spatele unei firme mici.

— Acum știi.

Începusem să-l privesc altfel. Nu pentru că avea oameni