mei îl presupuseseră.
Iar până la clarificarea formalităților, cu siguranță nu aveau dreptul să mute mobila sau să ocupe camerele.
Briana se uită spre mine.
— Și eu unde ar trebui să locuiesc?
Am clipit.
— Briana, tu ai douăzeci și șase de ani. Unde locuiai ieri?
— Cu mama și tata.
— Atunci presupun că tot acolo.
— Dar au reziliat contractul de închiriere.
Am rămas fără cuvinte.
Veniseră atât de convinși că vor primi casa încât renunțaseră deja la locuința lor.
Tata ridică privirea.
— Ne poți lăsa să stăm aici temporar.
Nu era o întrebare.
Era aceeași voce cu care îi comandase bunicului, probabil, toată viața.
Am simțit vechiul reflex.
Să cedez.
Să evit scandalul.
Să demonstrez că nu eram nerecunoscătoare.
Apoi mi-am amintit mâna bunicului în mâna mea.
Lasă-i să vorbească.
M-am uitat la tata.
— Nu.
Mama aproape țipă.
— Ne dai afară?
— Nu. Voi ați venit fără să întrebați. Eu doar nu
Comments