cu o pensie modestă, iar noi am fi locuit într-un apartament cu două camere, ați fi venit astăzi să mă căutați?
Mama a deschis gura, dar nu a spus nimic.
Am continuat:
— Dacă nu am fi avut milioane de pesos și o casă mare, v-ați fi amintit că aveți o fiică?
— Ce întrebare absurdă! a izbucnit ea. Bineînțeles că…
— Nu, Patricia.
Vocea tatălui meu a întrerupt-o.
Ne-am întors amândouă spre el.
Tata stătea lângă valiza cea mai mare, cu umerii căzuți și mâinile tremurând ușor.
— Nu o minți, a spus încet.
Mama l-a privit furioasă.
— Arturo, taci!
— Nu. Am tăcut paisprezece ani. Și cred că este suficient.
Am simțit cum mi se strânge pieptul.
— Tată, despre ce vorbești?
El a inspirat adânc.
— Nu am venit aici pentru că ne-am dat seama cât de mult ne lipsești, Gabriela. Am venit pentru că nu mai avem unde să locuim.
Mama a făcut
Comments