Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

soră dragă? Am venit de atâtea ori la poartă, dar Ilie îmi spunea că ești bolnavă sau că nu vrei să vorbești cu mine.

Irina a privit scena cu ochii umezi.

Începuse să înțeleagă că bătrâna nu fusese doar abandonată. Fusese, treptat, izolată de oamenii care ar fi putut să o ajute.

În aceeași după-amiază, telefonul Irinei a sunat.

Era Ilie.

— Bună ziua, a spus el grăbit. Am văzut mesajele. Ce s-a întâmplat?

Irina a inspirat adânc.

— Am găsit-o pe mama dumneavoastră în camera din spate.

La celălalt capăt s-a făcut liniște.

— A, da… Trebuia să vină cineva după ea. S-a încurcat transportul.

— Domnule Ilie, mama dumneavoastră nu știa că ați vândut casa. A stat toată ziua cu valiza pregătită, fără mâncare și fără să știe unde trebuie să meargă.

— Nu este treaba dumneavoastră. Casa este vândută, actele sunt semnate. Vin eu și o iau.

— Înainte să o mutați undeva,