Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

câteva secunde.

— Alo?

— Bună ziua. O caut pe doamna Ana Dumitrescu. Vă sun în legătură cu sora dumneavoastră, Elena.

La celălalt capăt s-a făcut liniște.

— Elena? Ce s-a întâmplat cu ea? Este bine?

— Este în siguranță. Dar avem nevoie să discutăm despre situația ei.

Vocea femeii a început să tremure.

— Am încercat să o sun de atâtea ori… Ilie îmi spunea mereu că nu vrea să vorbească cu mine. Vă rog, pot să vin să o văd?

Două ore mai târziu, o mașină mică s-a oprit în fața porții.

Din ea a coborât o femeie în vârstă, cu părul alb și un baston în mână. Când a intrat în bucătărie și a văzut-o pe Elena, s-a oprit brusc.

— Elenuța…

Bătrâna a ridicat privirea.

— Ana?

Surorile s-au apropiat una de alta și s-au îmbrățișat, plângând.

— Am crezut că nu mai vrei să mă vezi, a șoptit Elena.

— Cum să nu vreau,