Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

în grabă.

— Eu aici am trăit cu Gheorghe, a spus ea. Aici mi-am crescut copilul. Nu înțeleg cum am ajuns să nu mai am loc în propria casă.

Ana i-a luat mâna.

— Dacă vrei, vii la mine. Am o cameră liberă și putem sta împreună.

Elena a privit-o cu lacrimi în ochi.

— Nu vreau să-ți fiu povară.

— Ești sora mea, nu o povară.

Irina a simțit un nod în gât.

Cu numai o zi înainte, aceleași cuvinte îi veniseră și ei în minte.

Dar mai exista o problemă importantă: actele casei.

În zilele următoare, un avocat a analizat documentele disponibile. Contractul prin care Elena îi transferase proprietatea lui Ilie trebuia verificat cu atenție, inclusiv pentru a stabili dacă bătrâna își păstrase vreun drept de folosință sau de locuire.

Irina a aflat că situația era mai complicată decât părea. Faptul că vânzarea fusese autentificată nu răspundea automat tuturor întrebărilor legate de