Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

drepturile Elenei și de împrejurările în care semnase actele.

Avocatul i-a recomandat să păstreze toate mesajele și documentele, să nu facă alte plăți către Ilie și să solicite clarificări prin mijloace legale.

Irina s-a speriat.

Investise aproape toate economiile familiei în acea casă. Dacă apăreau probleme juridice serioase, nu știa cum avea să se descurce cu cei doi copii.

Într-o seară, după ce Maria și fratele ei, Vlad, adormiseră, Irina s-a așezat la masa din bucătărie și a început să plângă.

Elena, care venise să bea apă, a găsit-o acolo.

— Ce ai pățit, maică?

Irina și-a șters repede lacrimile.

— Nimic. Sunt doar obosită.

Bătrâna s-a așezat lângă ea.

— Nu mă minți. Știu cum arată un om când îl apasă o grijă mare.

Irina a oftat.

— Mi-e teamă că voi pierde casa. După ce a murit soțul meu, am muncit ani întregi ca să strâng banii aceștia. Copiii au nevoie de