Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

pe Ana, Ilie s-a încruntat.

— Tu ce cauți aici?

Ana s-a ridicat încet de pe scaun.

— Am venit să-mi văd sora. Este ceva rău în asta?

— Nu te băga în treburile noastre.

— Tocmai asta am făcut prea mult timp, Ilie. Nu m-am băgat. Și uite unde a ajuns Elena.

Ilie s-a întors spre mama lui.

— Hai, mamă. Ți-am găsit un loc unde să stai.

Elena și-a împreunat mâinile.

— Unde?

— La un centru. O să ai mâncare, căldură și oameni care să aibă grijă de tine.

— De ce nu mi-ai spus că vinzi casa?

Ilie a oftat.

— Mamă, am discutat asta.

— Nu, Ilie. Mi-ai spus că pleci la București și că eu mă mut temporar. Nu mi-ai spus că nu mă mai întorc aici.

— Era singura soluție.

— Pentru cine, băiatul meu? Pentru mine sau pentru tine?

Întrebarea l-a făcut să tacă.

Elena a continuat cu o voce tremurândă:

— Eu te-am crescut