Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

aici. Tatăl tău a muncit o viață întreagă pentru casa asta. Dacă aveai probleme, puteai să-mi spui. Dar de ce m-ai lăsat singură cu valiza, fără să știu unde mă duc?

Ilie a privit spre podea.

— Am avut datorii, a spus în cele din urmă.

Irina a simțit cum i se strânge stomacul.

— Ce datorii?

Ilie a ezitat.

— Am făcut niște investiții care au mers prost. Am împrumutat bani și nu i-am putut returna. Trebuia să vând repede.

— Și mama ta? a întrebat Ana.

— Aveam de gând să o duc într-un loc bun.

— Atunci de ce nu ai aranjat totul înainte să vinzi casa?

Ilie nu a avut un răspuns.

Elena a început să plângă încet.

— Eu ți-aș fi dat tot ce aveam, băiatul meu. Dar trebuia să-mi spui adevărul.

Pentru prima dată, Ilie a părut rușinat.

— Îmi pare rău, mamă.

Elena și-a șters lacrimile.

— Nu știu dacă pot să