Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

fost o greșeală să creadă că totul se putea rezolva printr-o simplă promisiune.

Dar atunci s-a întâmplat ceva neașteptat.

Elena a cerut să vorbească singură cu Irina.

— Maică, m-am gândit mult. Eu nu mai pot îngriji casa asta cum o făceam înainte. Scările sunt grele pentru mine, iar grădina este prea mare.

Irina a ascultat-o.

— Ana mi-a propus să mă mut la ea. Are o cameră frumoasă, iar noi două ne-am simțit întotdeauna bine împreună. Cred că aș vrea să încerc.

— Sunteți sigură?

— Da. Dar aș vrea să mai pot veni uneori aici. Să văd merii și să stau puțin pe banca lui Gheorghe.

Irina a simțit cum i se umezesc ochii.

— Bineînțeles că puteți veni. Oricând doriți.

Elena a zâmbit.

— Atunci mă simt mai liniștită.

Cu sprijin juridic, cele două femei au convenit să își clarifice în scris pozițiile, fără ca Elena să fie presată să renunțe la vreun