Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

și Gheorghe, tineri, stând în fața casei proaspăt construite. În spatele lor se vedeau doi meri mici, abia plantați.

Irina a privit fotografia și a zâmbit.

Înțelesese că o casă poate trece din mâinile unei familii în ale alteia, dar poveștile oamenilor care au locuit acolo nu dispar odată cu semnarea unui contract.

Iar uneori, cel mai valoros lucru pe care îl găsești într-o casă nouă nu este mobilierul, grădina sau acoperișul solid.

Este un om pe care ceilalți l-au uitat.

Și căruia tu alegi să-i deschizi ușa.

SFÂRȘIT.