“Pentru mama am avut 3.000 de lei. Pentru tine, am uitat.” mi-a spus soțul meu, în timp ce îi punea mamei lui pe deget un inel de aur, chiar în ziua în care împlineam cincisprezece ani de căsnicie.

erau ale mamei mele?

Victoria a rămas tăcută.

— Mi-a spus că le are de mult timp și că nu le mai poartă. Nu am știut că au o asemenea valoare pentru tine.

— Nu era nevoie să le purtați dumneavoastră ca să înțelegeți că nu aveați dreptul să le primiți după ce au fost vândute fără acordul meu.

Victoria a început să se apere. Mi-a spus că era văduvă, că avusese cheltuieli și că nu se așteptase ca fiul ei să ajungă într-o asemenea situație din cauza unui cadou.

— Eu nu v-am reproșat că aveți nevoie de ajutor. Vă reproșez că ați acceptat un cadou cumpărat cu ceva ce nu-i aparținea soțului meu.

Cătălin a intervenit:

— Mamă, trebuie să înțelegi că am greșit amândoi. Eu nu trebuia să vând cerceii, iar tu nu trebuia să accepți inelul fără să întrebi de unde au venit banii.

Victoria și-a privit fiul cu tristețe.