“Pentru mama am avut 3.000 de lei. Pentru tine, am uitat.” mi-a spus soțul meu, în timp ce îi punea mamei lui pe deget un inel de aur, chiar în ziua în care împlineam cincisprezece ani de căsnicie.

Nu părea pregătită să renunțe la inel, dar nici nu mai avea ce să spună.

Am stabilit că Cătălin îmi va restitui cei 1.400 de lei din veniturile lui, iar suma folosită din contul comun va fi reconstituită înainte de orice altă cheltuială pentru familia lui. Nu am cerut ca Victoria să plătească datoria fiului ei, dar i-am spus că nu voi mai accepta ca problemele ei să fie rezolvate prin vânzarea lucrurilor mele.

În următoarele zile am încercat să găsesc magazinul unde fuseseră vânduți cerceii. Între timp, aceștia fuseseră deja dați mai departe. Nu mai puteam recupera bijuteriile, dar am păstrat chitanța și am primit de la Cătălin suma corespunzătoare. Mi-a fost greu să accept că nu voi mai avea niciodată obiectul primit de la mama, însă măcar adevărul nu mai putea fi ascuns.

În seara următoare, Cătălin a venit acasă cu o felicitare și o floare. Le-a pus