Primul telefon l-a dat mamei.
Al doilea, Elisabetei.
— Doamnă profesoară, am luat opt!
De la celălalt capăt al firului s-a auzit un plâns ușor.
— Bravo, băiatul meu! Vezi ce poate face puțină răbdare?
Câteva zile mai târziu, Mara, liceana care filmase incidentul, ieșea de la un magazin din apropierea spitalului.
L-a recunoscut pe Sebastian.
Mergea încet, ținând-o de braț pe Elisabeta. În cealaltă mână ducea plasa cu dosare medicale. La bordură, s-a oprit, a așteptat să treacă mașinile și a ajutat-o să traverseze.
Mara s-a apropiat.
— Sebastian? Pot să vă întreb ceva?
Băiatul a recunoscut-o imediat.
— Tu ai pus filmarea aceea.
— Da. Și nu regret.
— Nici nu trebuie, a răspuns el. Ai arătat ce am făcut.
Mara a privit-o pe Elisabeta.
— Pot să vă filmez din nou? Numai dacă sunteți amândoi de acord.
Bătrâna s-a uitat la Sebastian.
— Eu sunt de acord. Dar să nu scrii că sunt o eroină.
Comments