“Ridică-te, săraco! Locul ăsta nu e pentru tine și plodul tău!” mi-a strigat o tânără de douăzeci de ani, în autobuz, în timp ce mă filma cu telefonul. Îl țineam în brațe pe băiețelul meu de patru ani, care adormise cu capul pe umărul meu

de fiecare dată.

Alexandra a privit din nou filmarea de pe telefon.

Pe ecran, Gabriela stătea în autobuz, ținându-și băiețelul adormit în brațe.

— Mamă… eu am făcut-o de râs în fața tuturor.

Daniela a încuviințat.

— Da. Ai umilit o femeie care nu ți-a făcut nimic rău. Și ai făcut asta înainte să știi cine este.

— Nu știam!

— Tocmai asta este problema, Alexandra. Nu trebuie să cunoști povestea unui om ca să-l tratezi cu respect.

Fata a rămas mult timp tăcută.

Apoi a întrebat:

— Băiețelul din brațele ei… cine este?

Daniela a privit-o cu tristețe.

— Nu știu prea multe despre viața ei de acum. Dar dacă este fiul ei, atunci este fratele tău biologic.

Alexandra și-a acoperit gura.

— Eu i-am spus plod…

Daniela s-a apropiat și a îmbrățișat-o.

— Ai făcut un lucru foarte urât. Dar poți începe prin a-l recunoaște și a încerca să repari ce ai stricat.

În aceeași seară,