“Ridică-te, săraco! Locul ăsta nu e pentru tine și plodul tău!” mi-a strigat o tânără de douăzeci de ani, în autobuz, în timp ce mă filma cu telefonul. Îl țineam în brațe pe băiețelul meu de patru ani, care adormise cu capul pe umărul meu

filmarea din autobuz.

Gabriela a ascultat fără să o întrerupă.

— Fata aceea era Alexandra? a întrebat în cele din urmă.

— Da.

La celălalt capăt s-a făcut liniște.

— Nu am recunoscut-o, a șoptit Gabriela. O văzusem doar în fotografii. A crescut atât de mult…

Daniela a început să plângă.

— Îmi pare rău, Gabriela. Nu am crescut-o să se poarte așa.

— Nu dumneavoastră trebuie să vă cereți iertare pentru ce a făcut ea.

— Alexandra vrea să te cunoască. Dar nu vreau să te obligăm.

Gabriela a privit spre camera unde Tudor se juca.

— Am nevoie de puțin timp.

— Bineînțeles.

Au trecut câteva zile până când Gabriela a acceptat o întâlnire.

Au ales un loc liniștit, într-un parc, fără camere de filmat și fără alte persoane în jur.

Daniela a însoțit-o pe Alexandra, dar a rămas la distanță, ca cele două să poată vorbi.

Când a văzut-o pe Gabriela apropiindu-se, Alexandra s-a ridicat