“Ridică-te, săraco! Locul ăsta nu e pentru tine și plodul tău!” mi-a strigat o tânără de douăzeci de ani, în autobuz, în timp ce mă filma cu telefonul. Îl țineam în brațe pe băiețelul meu de patru ani, care adormise cu capul pe umărul meu

de pe bancă.

Nu mai avea căștile la gât și nici telefonul în mână.

— Bună ziua, a spus încet.

Gabriela a privit-o îndelung.

— Bună, Alexandra.

Fata a început să plângă.

— Nu știu cum să încep.

— Spune ce simți.

— Îmi pare rău. Pentru ce v-am făcut în autobuz. Pentru că v-am filmat, v-am jignit și v-am obligat să vă ridicați cu copilul în brațe.

Gabriela a încuviințat.

— M-a durut foarte tare. Mai ales pentru că Tudor era acolo.

— Știu. Și mi-e rușine.

A făcut o pauză.

— Mama mi-a spus cine sunteți.

Gabriela și-a coborât privirea.

— Da.

— De ce nu m-ați căutat niciodată?

Întrebarea a rămas între ele câteva clipe.

— Pentru că adopția ta fusese încheiată și aveai o familie care te iubea. Nu voiam să apar în viața ta fără să știu dacă îți dorești asta.

— Dar vă gândeați la mine?

Gabriela a început să plângă.

— În fiecare an, de ziua