“Ridică-te, săraco! Locul ăsta nu e pentru tine și plodul tău!” mi-a strigat o tânără de douăzeci de ani, în autobuz, în timp ce mă filma cu telefonul. Îl țineam în brațe pe băiețelul meu de patru ani, care adormise cu capul pe umărul meu

Alexandra în parc, să-l cunoască pe Tudor.

Băiețelul venise cu o minge mică și un dinozaur de jucărie.

— Tudor, ea este Alexandra, i-a spus Gabriela. Este sora ta mai mare.

Copilul a privit-o curios.

— Tu ești sora mea?

Alexandra a zâmbit.

— Da, dacă vrei să mă primești.

Tudor i-a întins dinozaurul.

— Atunci poți să te joci cu mine.

Au petrecut după-amiaza împreună.

Alexandra l-a ajutat să construiască un castel din nisip și l-a împins ușor în leagăn, sub privirea Gabrielei.

La un moment dat, Tudor a alergat spre mama lui.

— Mami, Alexandra știe să facă dinozauri din nisip!

Gabriela a râs.

— Atunci trebuie să mă învețe și pe mine.

Alexandra s-a apropiat.

— Gabriela, pot să vă întreb ceva?

— Sigur.

— Aș vrea să fac o fotografie cu Tudor. Dar numai dacă sunteți de acord.

Gabriela a zâmbit.

— O fotografie pentru tine, da. Dar nu o publica fără să vorbim înainte.

Alexandra