„Să nu îndrăznești să vii în uniformă la nunta surorii tale! Nu vreau să ne faci de râs!” Asta mi-a scris tata după 36 de ani în Marina Militară.

vrei, a spus el.

— La început, poate că am vrut și asta. Dar după aceea am rămas pentru că îmi iubeam meseria. Viața mea nu a fost o ceartă cu tine, tată.

Gheorghe și-a coborât capul.

— Când te-am văzut intrând în uniformă, m-am supărat. Am crezut că ai făcut-o intenționat, ca să mă contrazici. Dar apoi i-am văzut pe oamenii aceia cum te salută și mi-am dat seama că eu nu știu aproape nimic despre femeia care ai devenit.

Nu i-am răspuns imediat. Era pentru prima dată când tata vorbea despre mine fără reproșuri.

— Îmi pare rău, Cristina, a spus încet. Nu știu dacă mai contează acum, dar îmi pare rău că nu te-am ascultat.

Am simțit cum mi se umezesc ochii.

— Contează, tată. Dar nu șterge toți anii în care am avut impresia că trebuie să-mi cer scuze pentru ceea ce sunt.

A încuviințat. Nu mi-a cerut să uit