dar nu era un râs normal.
— Nu… nu e posibil… el… el e plecat din țară de ani de zile…
Vocea i s-a stins.
Pentru că, în același moment, și-a amintit.
Vizita.
„Delegatia”.
Cele două săptămâni când bărbatul acela fusese înapoi acasă.
Radu a făcut un pas înapoi.
— Nu… nu… cum ai putut?
Doamna Maria plângea în hohote.
— Am fost slabă… m-am simțit singură… n-am gândit…
Radu și-a dus mâinile la cap.
— Mi-ai distrus familia…
Apoi… s-a oprit.
Respira greu.
Și, după câteva momente, a spus ceva neașteptat:
— Nu… nu mi-ai distrus familia.
Ne-am uitat amândouă la el.
— Familia mea… e aici.
S-a întors spre mine.
— Tu… și copilul nostru.
Apoi s-a uitat din nou la mama lui.
— Tu ai făcut o greșeală. Mare. Dar ești mama mea.
Tăcerea care a urmat a fost diferită.
Nu mai era furtună.
Era după.
— Copilul ăsta nu are nicio vină — a spus el
Comments