Marian a ridicat din umeri.
— I-am pierdut.
— Unde?!
— La jocuri… datorii… chestii…
Tăcerea care a urmat a fost mai grea decât orice ceartă.
Andrei a închis ochii pentru o clipă.
Totul se lega.
De asta nu plecau. De asta erau atât de relaxați. Nu aveau unde să se ducă… și nici bani.
Dar apoi s-a uitat spre bucătărie.
Ana stătea în ușă, slabă, obosită, ținând copilul în brațe.
Și atunci a înțeles.
Nu era vorba doar despre bani.
Era vorba despre respect.
A tras aer adânc în piept.
— Îmi pare rău pentru ce ați pierdut… dar nu o să pierd și eu tot.
Mama lui a izbucnit:
— Suntem familia ta!
Andrei a dat din cap.
— Familia mea e acolo.
A arătat spre Ana și copil.
— Ei sunt prioritatea mea.
La ora 12 fix, ușa s-a închis în urma lor.
Nu a fost ușor.
Ana a plâns.
Andrei a stat lângă
Comments