Pe ultima pagină scrisese șase numere și, dedesubt, o propoziție: „Pentru Elena, când va avea nevoie de puțin noroc.”
Nu știu de ce, dar în dimineața aceea am intrat în agenție și am completat un bilet cu numerele ei.
Am plătit zece lei.
Când m-am întors acasă, Gabriel a găsit biletul în buzunarul hainei mele. L-a ridicat între două degete, ca și cum ar fi fost ceva murdar.
— Iar arunci banii pe prostii? Nici măcar nu știi să-i administrezi!
— Sunt numerele mamei, am răspuns încet.
A izbucnit în râs.
— Atunci sper că maică-ta îți trimite bani de pe lumea cealaltă, că aici n-a avut niciodată prea mulți!
Am simțit o durere ascuțită în piept. Nu pentru cei zece lei, nici pentru bilet. Ci pentru ușurința cu care omul lângă care îmbătrânisem putea batjocori amintirea mamei mele.
Nu i-am răspuns. Am luat biletul și l-am pus în portofel.
Patru zile mai
Comments