un bărbat.
„Bună ziua, doamna Munteanu. Sunt Andrei Pavel, avocatul familiei Popescu. Trebuie să discutăm despre copil.”
Am acceptat o întâlnire.
Când ne-am văzut, bărbatul era elegant, rece, dar nu lipsit de empatie.
„Familia regretă situația. Doamna Popescu e încă în tratament, iar rudele soțului nu doresc să crească copilul. Dacă doriți, există o posibilitate legală de adopție — să păstrați copilul.”
Am simțit că inima îmi explodează.
„Adică… aș putea să-l păstrez?”
El a dat din cap. „Da, dar ar trebui să renunțați la orice plată viitoare. Contractul va fi anulat. Nu veți mai primi niciun ban.”
Am privit spre geam. Pe stradă, o mamă își ținea copilul de mână.
În minte mi-a răsunat vocea Sofiei: „Mami, o să am un frățior vreodată?”
Am zâmbit amar.
„Da,” am spus în cele din urmă. „Îl voi păstra.”
Am renunțat la bani, dar am câștigat ceva mai mare: un sens.
Daniel nu
Comments