trimis fiicei noastre și unui avocat.
— Ce avocat?
— Al meu.
— Tu n-ai avocat.
— De ieri am.
Adevărul era că, imediat după ce demontasem poarta, mersesem până la vecina noastră, doamna Elena. De acolo îmi sunasem fiica, iar ea mă pusese în legătură cu un avocat.
Îi trimisesem fotografiile.
Răspunsul fusese foarte simplu: să nu semnez nimic și să păstrez toate documentele.
— Gabi, hai să nu facem prostii, a spus Valeriu, schimbând brusc tonul. Deschide și discutăm.
— Am discutat treizeci de ani.
— Ce tot spui?
— Tu ai vorbit. Eu am fost de acord. E o diferență.
A încercat să râdă.
— Te-ai supărat pentru o casă veche?
— Nu.
M-am uitat spre cămășile lui care se legănau pe gard.
— M-am săturat să-mi explici ce am voie să simt.
A rămas tăcut.
Apoi a spus:
— Bine. Nu vindem nimic. Acum deschide.
— Nu.
— Cum adică nu?
— Lucrurile tale sunt afară. Le poți lua.
— Și eu
Comments