la el.
„Îmi pare rău pentru cum ai aflat. Vorbim diseară.”
Nu i-am răspuns.
Nu voiam scuze pentru felul în care aflasem.
Voiam să înțeleg de ce omul cu care îmi construisem viața începuse să ia decizii importante ca și cum ar fi fost singur.
În acea seară, am pus pe masă două cești de cafea.
— Nu vreau să vorbim despre Sorina, i-am spus.
Andrei păru surprins.
— Bine.
— Vreau să vorbim despre noi.
M-am așezat în fața lui.
— Dacă Sorina nu exista, tot ai fi acceptat proiectul fără să-mi spui?
Ezită.
— Probabil.
A fost cel mai dureros răspuns al serii.
Pentru că elimina gelozia.
Elimina posibilitatea unei aventuri.
Rămânea doar adevărul.
Soțul meu nu mă mai considera partener egal în deciziile care ne afectau viața.
— De ce?
— Pentru că simt că m-am blocat.
— În căsnicia noastră?
— Nu.
— Atunci unde?
Andrei respiră adânc.
— Peste tot.
În ultimii doi ani, fusese refuzat
Comments