în aceeași clădire cu soțul meu.
Problema fusese că acea femeie știa unde urma să locuiască soțul meu înainte să știu eu.
În cele din urmă, Nathan a acceptat postul.
Dar nu ne-am mutat imediat.
Am stabilit o perioadă de tranziție.
Eu urma să-mi păstrez serviciul câteva luni, iar apoi aveam să decid dacă mutarea permanentă funcționa și pentru mine.
Nu era soluția perfectă.
Dar era o decizie luată de doi oameni.
Nu de unul singur.
La aproape un an după acea cină, domnul Bennett veni din nou în vizită.
De data aceasta Nathan mă întrebase cu o săptămână înainte.
— Te-ar deranja dacă îl invităm pe Bennett la cină vineri?
M-am uitat la el.
— Îmi ceri voie?
— Îți cer părerea.
— Progres impresionant.
Râse.
La masă, domnul Bennett ridică paharul.
Pentru o fracțiune de secundă amândoi am încremenit.
Apoi el începu să râdă.
— Stați liniștiți. De data asta nu am niciun
Comments