PARTEA 2
⠀
Am privit ghiozdănelul roz de parcă ar fi fost un obiect pe care nu-l mai văzusem niciodată. Avea un breloc în formă de iepuraș, cumpărat de la un târg, și o pată mică de cariocă albastră pe buzunarul din față. Îmi aminteam perfect dimineața în care Martina îl murdărise. Plânsese fiindcă se temea că mă voi supăra, iar eu îi spusesem că un ghiozdan frumos nu trebuie neapărat să fie unul perfect.
⠀
Acum îl țineam în brațe și nu mai aveam cui să-i spun că lucrurile materiale nu contează.
⠀
— Ce este înăuntru? am întrebat cu o voce pe care abia mi-am recunoscut-o.
⠀
Asistenta și-a coborât privirea.
⠀
— Educatoarea a spus că este important. A insistat să vă fie înmânat personal.
⠀
Am desfăcut fermoarul. Caserola cu gustarea era acolo, neatinsă. Lângă ea se aflau un pulover subțire, o sticluță cu apă și un plic alb, împăturit în două.
⠀
Pe plic scria:
⠀
„Pentru mama Martinei. Vă rog să citiți înainte să discutați cu tatăl ei.”
⠀
Am recunoscut imediat scrisul educatoarei, doamna Elena.
⠀
Mi-au început din nou să tremure mâinile.
⠀
Înăuntru era o scrisoare de două pagini și o fotografie făcută cu telefonul.
⠀
Am citit primul rând.
⠀
Și am simțit că tot aerul din spital dispăruse.
⠀
„Doamnă Paula, îmi pare nespus de rău. Trebuie să vă spun ce s-a întâmplat astăzi, pentru că fiica dumneavoastră nu a fost pur și simplu uitată în fața grădiniței.”
⠀
***
⠀
M-am sprijinit de perete.
⠀
Asistenta a întins mâna spre mine, dar am făcut un semn că pot continua.
⠀
„La ora 16:15, când ceilalți copii începuseră să plece, Martina mi-a spus că tatăl ei vine să o ia. Era foarte fericită. Mi-a povestit că îi promisese și că, după grădiniță, voia să-i arate desenul făcut pentru el.”
⠀
Am închis ochii.
⠀
În dimineața aceea, Martina își petrecuse aproape douăzeci
Comments