Era o fetiță.
Nu putea avea mai mult de șapte sau opt ani.
Purta o geacă roz, avea un ghiozdan mic în spate și îl ținea pe Elian de mână.
Pentru câteva secunde, mintea mea refuză să înțeleagă imaginea.
Apoi din clădire ieși și o femeie.
Avea aproximativ treizeci și cinci de ani.
Elian se întoarse spre ea și îi spuse ceva.
Femeia îi puse mâna pe braț.
Am simțit că mi se strânge stomacul.
O altă femeie.
Un copil.
Și soțul meu, care de o săptămână mă săruta în fiecare dimineață și pleca la „serviciu”.
Am ridicat telefonul.
Aproape că i-am fotografiat.
Dar m-am oprit.
Nu voiam să-mi petrec următoarele ore inventând singură explicații.
Aveam nevoie de adevăr.
Am coborât din mașină.
— Elian!
Soțul meu se întoarse.
Culoarea îi dispăru instantaneu din obraji.
— Ce cauți aici?
Nu era întrebarea unui bărbat surprins plăcut să-și vadă soția.
Era întrebarea unui om prins.
Femeia de lângă el se uită când la mine, când la Elian.
— Cine este? întrebă ea.
Am râs scurt.
— Eu voiam să te întreb același lucru.
Fetița se lipi de femeie.
Atunci mi-am dat seama că nu era momentul pentru o scenă.
Nu în fața unui copil.
— Elian, am spus. Vino până la mașina mea.
— Pot să explic.
— Perfect. Atunci explică.
Elian îi spuse femeii că se întoarce imediat și veni după mine.
Am mers suficient de departe încât fetița să nu ne audă.
— De o săptămână ești în concediu.
Închise ochii.
— Ai fost la birou.
— Da.
— Și ieri mi-ai scris că ai o dimineață nebună la serviciu.
— Știu.
— Cine este femeia?
Elian tăcu.
— Și cine este copilul?
Când își ridică din nou privirea, avea lacrimi în ochi.
— Fetița este nepoata mea.
Am rămas nemișcată.
— Tu nu ai o nepoată.
— Ba da.
Elian avea un frate mai mare,
Comments