lovit în fața a șaptezeci de oameni.
— Știu, dar era nervos.
Am simțit o durere mai mare decât cea din obraz.
— Era nervos?
— Nu trebuia să-l provoci.
Am rămas fără cuvinte.
Patru ani mă convinsesem că poate mama mă înțelegea în secret.
Că poate îi era frică de tata.
Că poate, într-o zi, avea să mă apere.
Dar acum îmi spunea că eu îl provocasem.
— Mamă, când m-a târât de păr, tu ce ai făcut?
La celălalt capăt s-a lăsat liniștea.
— Cătălina…
— Te-am văzut. Ți-ai aranjat rochia și ai zâmbit.
— Nu a fost așa.
— Ba exact așa a fost.
Am respirat adânc.
— Nu mai vreau să vorbim acum.
— Dar suntem familia ta!
Am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi.
— O familie nu ar trebui să te facă să te temi că vei fi lovită când spui adevărul.
Am închis.
Și am plâns.
Nu pentru banii pierduți.
Nu pentru
Comments