Tata a rămas în pragul sufrageriei, cu o mână sprijinită de balustrada scării. Nu părea surprins să-l vadă pe bunicul. Părea îngrozit.

holul întunecat.

— Am crezut că bunicul ar putea fi un om periculos.

— Știu.

— Și m-am simțit vinovată pentru că mă gândeam așa.

Tata a clătinat din cap.

— Nu aveai de unde să știi. Iar când cineva îți cere să păstrezi un secret legat de o situație care te face să te simți inconfortabil, este normal să fii precaută. Ai făcut bine că mi-ai spus ce ți-a cerut.

Am încuviințat încet.

— Nu vreau să-l pierdem.

Tata a oftat.

— Nici eu.

A doua zi, am mers împreună la medicul bunicului.

Am aflat că boala lui progresase și că episoadele de confuzie nocturnă necesitau o reevaluare atentă. Medicul a discutat cu noi despre siguranța locuinței, despre supravegherea pe timpul nopții și despre importanța unei rutine stabile.

Ne-a explicat că nu trebuia să interpretăm fiecare afirmație a bunicului ca pe o dorință formulată cu deplină înțelegere a situației. Uneori, frica lui era legată de