Tata vitreg m-a crescut nouă ani, dar când l-am rugat să mă însoțească la festivitatea de absolvire a liceului, mi-a aruncat invitația pe masă și mi-a spus: „Acolo merg tații adevărați, Daria! Eu nu sunt tatăl tău și nu vreau să mă fac de râs în fața oamenilor!”

bună, iar Petre m-a îmbrățișat atât de strâns, încât aproape și-a scăpat bastonul.

— Știam eu că fata tatii o să reușească!

Sorin a venit și el în după-amiaza aceea, cu un buchet de flori. Mi-a spus că este mândru de mine, fără să încerce să transforme momentul într-o dovadă că îl iertasem.

În seara aceea, am pus pe birou cele două fotografii de la festivitate. În prima eram doar eu și bunicul. În a doua, Sorin stătea lângă noi, puțin stângaci, dar prezent.

Am privit mult timp prima fotografie.

Bunicul meu nu avusese o funcție importantă, nu câștigase mulți bani și nu purtase niciodată haine scumpe. Fusese un muncitor agricol care își petrecuse viața muncind pământul și ajutând oamenii când putea.

Dar în ziua în care eu avusesem cea mai mare nevoie de cineva, el își călcase cămașa cea bună, își luase bastonul și urcase treptele alături de mine.

Nu