Tata vitreg m-a crescut nouă ani, dar când l-am rugat să mă însoțească la festivitatea de absolvire a liceului, mi-a aruncat invitația pe masă și mi-a spus: „Acolo merg tații adevărați, Daria! Eu nu sunt tatăl tău și nu vreau să mă fac de râs în fața oamenilor!”

puteam să-mi iau ochii de la bunicul.

— De ce nu mi-ai povestit niciodată toate astea? l-am întrebat în șoaptă.

— Pentru că nu erau lucruri de povestit, fata tatii. Când poți să ajuți, ajuți. Nu trebuie să știe tot satul.

La sfârșitul ceremoniei, în timp ce colegii mei făceau fotografii cu familiile lor, Sorin s-a apropiat de noi.

— Daria, putem vorbi puțin?

Am simțit cum mi se strânge stomacul.

— De ce ai venit?

Sorin s-a uitat spre bunicul Petre.

— Am venit pentru că mama ta mi-a spus că ar trebui să mă gândesc bine la ce ți-am făcut. Dar am înțeles cât de mult te-am rănit abia când te-am văzut intrând cu bunicul.

Nu i-am răspuns.

— Daria, mi-a fost rușine de mine. Nu pentru că nu sunt tatăl tău biologic. Ci pentru că am folosit asta ca să te rănesc atunci când eram supărat pe mama ta.

Bunicul a făcut un