Tata vitreg m-a crescut nouă ani, dar când l-am rugat să mă însoțească la festivitatea de absolvire a liceului, mi-a aruncat invitația pe masă și mi-a spus: „Acolo merg tații adevărați, Daria! Eu nu sunt tatăl tău și nu vreau să mă fac de râs în fața oamenilor!”

să fac de mult.

S-a întors spre directorul care discuta cu câțiva profesori și l-a rugat să-i permită să spună câteva cuvinte, dacă festivitatea nu se încheiase oficial.

Directorul a acceptat, iar Sorin a urcat pe scenă.

Nu știam ce avea de gând. Am rămas lângă bunicul, cu fotografia strânsă în mână.

— Vă rog să mă iertați că vă rețin un minut, a spus Sorin la microfon. Nu sunt profesor și nici nu am pregătit un discurs. Sunt doar un om care a făcut o greșeală față de un copil pe care l-a crescut.

Câțiva părinți s-au întors spre noi.

— În urmă cu câteva zile, fiica mea vitregă m-a rugat să o însoțesc astăzi. Am refuzat și i-am spus că locul acela este pentru tații adevărați. Am fost nedrept și am rănit-o.

Vocea i-a tremurat.

— Astăzi am văzut un bunic de șaptezeci și nouă de ani urcând treptele cu bastonul,