Tata vitreg m-a crescut nouă ani, dar când l-am rugat să mă însoțească la festivitatea de absolvire a liceului, mi-a aruncat invitația pe masă și mi-a spus: „Acolo merg tații adevărați, Daria! Eu nu sunt tatăl tău și nu vreau să mă fac de râs în fața oamenilor!”

doar ca să fie lângă nepoata lui. Și am înțeles că un tată nu este omul care pretinde că are drepturi asupra unui copil, ci omul care alege să fie prezent.

Sorin s-a uitat direct spre mine.

— Daria, îmi pare rău. Sunt mândru de tine. Și, dacă îmi vei permite, vreau să fiu lângă tine și în anii care urmează.

A coborât de pe scenă fără să mai spună nimic.

Nu am alergat să-l îmbrățișez. Eram încă rănită, iar scuzele lui nu puteau șterge totul într-o singură zi.

Dar când a ajuns lângă noi, i-am întins fotografia.

— Păstreaz-o, Sorin. Și să nu mai uiți niciodată fata care te-a numit tată.

El a luat-o cu ochii în lacrimi.

După festivitate, am făcut fotografii cu bunicul. Într-una dintre ele, Petre stătea pe un scaun, cu bastonul lângă el, iar eu îl îmbrățișam.

Sorin ne-a întrebat dacă poate face și el o fotografie