lalele.
⠀
Într-o după-amiază, tatăl Rozaliei a venit la fermă.
⠀
Avea nevoie de bani.
⠀
Din nou.
⠀
A încercat să-i vorbească fiicei sale ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
⠀
— Rozalia, sunt tatăl tău. Trebuie să mă ajuți.
⠀
Ea l-a privit fără să se clintească.
⠀
— M-ai dat unui necunoscut pentru cincizeci de dolari, tată. Nici măcar nu m-ai întrebat dacă vreau să mă căsătoresc.
⠀
Bărbatul a încercat să se justifice.
⠀
— Eram disperați.
⠀
— Și eu eram disperată. Dar nimeni nu s-a gândit la asta.
⠀
Tatăl ei a coborât privirea.
⠀
Rozalia a continuat:
⠀
— Nu-ți voi da bani. Dacă ai nevoie de mâncare, te pot ajuta. Dar nu voi mai plăti pentru greșelile tale.
⠀
Bărbatul a plecat fără să mai spună nimic.
⠀
Ghedeon, care stătuse la câțiva pași, a observat că Rozalia plângea.
⠀
S-a apropiat și i-a întins carnețelul.
⠀
„Ești bine?”
⠀
Ea și-a șters lacrimile.
⠀
„Da. Pentru prima dată, cred că sunt.”
⠀
În vara
Comments