întoarce după ce se pune pe picioare.
Acolo a cunoscut-o pe mama.
— Știai că are un copil? am întrebat.
Mama își șterse lacrimile.
— Da.
Răspunsul mă lovi mai tare decât mă așteptasem.
— Și nu mi-ai spus niciodată?
— Tatăl tău trebuia să-ți spună.
— Dar nu a făcut-o!
— Știu.
Am ridicat fotografia.
— Și tu ai știut toată viața mea?
Mama închise ochii.
— Da.
Povestea însă nu era atât de simplă precum îmi imaginam în primele minute.
Tata nu îl abandonase pur și simplu pe Radu și uitase de el.
Scrisorile din cutie dovedeau asta.
Am început să le deschid.
Unele erau trimise de tata.
Fuseseră returnate.
Altele erau de la mama lui.
Apoi de la o mătușă.
Mai târziu chiar de la Radu.
Din ele se contura o istorie de peste treizeci de ani.
Tata trimisese bani.
Încercase să păstreze legătura.
Uneori reușise.
Alteori nu.
Elena se căsătorise câțiva ani mai târziu,
Comments