„Tatăl și-a căsătorit fiica, care fusese oarbă din naștere, cu un cerșetor – și iată ce s-a întâmplat apoi…”

în realitate, un vindecător ale cărui mâini puteau calma febra mai bine decât orice chirurg renumit din oraș. Și au observat că femeia oarbă mergea cu o grație care făcea să pară că vede ceea ce alții nu vedeau.

Într-o după-amiază de toamnă, o trăsură s-a oprit în fața casei de piatră. Malik, bătrân și mănâncat de amărăciune, a coborât. Norocul lui se terminase; celelalte fiice ale sale se măritaseră cu bărbați care îl jefuiseră de tot, iar averea lui era în curs de aranjare. Venise să-și recupereze ce lăsase în urmă, sperând să găsească un loc unde să doarmă.

A găsit-o pe Zainab în grădină, unde împletea un coș cu o ușurință pe care o dobândise prin experiență.

„Zainab”, a croncănit el și i-a rostit numele pentru prima dată.

Ea a rămas în picioare, cu capul înclinat spre sunet. Nu s-a ridicat. Nu a zâmbit. A ascultat doar sunetul