„Tatăl și-a căsătorit fiica, care fusese oarbă din naștere, cu un cerșetor – și iată ce s-a întâmplat apoi…”

și, în plus, o femeie care nici măcar nu-și poate vedea pâinea.”

L-a auzit cum se mișcă de stâlpul ușii. „Poate”, a spus el încet, „e mai ușor să nu ai nimic dacă ai pe cineva cu care să împărtășești liniștea.”

Săptămânile care au urmat au fost o trezire lentă. În casa tatălui ei, Zainab trăise într-o stare de privare senzorială, forțată să rămână nemișcată, tăcută și invizibilă. Yusha a făcut exact opusul. El a devenit ochii ei, nu prin simple descrieri, ci cu precizia unui maestru care i-a pictat lumea în minte.

„Astăzi soarele nu e doar galben, Zainab”, a spus el în timp ce stăteau lângă râu. „Are culoarea unei piersici chiar înainte să se strice. E greu. Se simte ca o monedă caldă apăsată în palmă.”

A învățat-o limba vântului, diferența dintre foșnetul plopilor și trosnetul uscat al eucalipților. I-a adus ierburi sălbatice și i-a ghidat degetele