„Tatăl și-a căsătorit fiica, care fusese oarbă din naștere, cu un cerșetor – și iată ce s-a întâmplat apoi…”

a amuțit. Cântecul păsărilor, plescăitul apei, șoapta vântului – totul a dispărut, înlocuit de un vuiet asurzitor în urechile Zainab. S-a împiedicat înapoi, bastonul ei s-a lovit de o rădăcină și aproape a căzut.

„E un mincinos”, mormăi Aminah. „Întreabă-l ce părere are despre «Marele Incendiu al Răsăritului». Întreabă-l de ce nu îndrăznește să se arate în oraș.”

Zainab a fugit. Nu s-a sprijinit în baston; a alergat instinctiv și cu durere, picioarele găsindu-și drumul înapoi spre colibă ​​în disperare pură. Ore întregi a stat în întuneric, pământul rece pătrunzându-i până la oase.

Când Iușa s-a întors, atmosfera se schimbase. Mirosul de fum de lemn avea acum un gust de înșelăciune arsă.

„Zainab?”, a întrebat el, observând schimbarea. A pus un pachet mic pe masă – pâine, poate, sau niște brânză. „Ce s-a întâmplat?”

— Întotdeauna ai fost cerșetor, Iușa?, a întrebat ea. Vocea ei suna gol, ca o trestie scârțâind în vânt.