făcut-o pe Bianca să creadă că ea ar putea fi vinovată pentru divorțul nostru.
Adrian a început să plângă.
— M-am speriat când am văzut-o.
— Și ai ales să te protejezi pe tine, nu pe ea.
A încuviințat.
— Ai dreptate.
Am rămas tăcuți câteva minute.
— Ce vrei să facem? m-a întrebat.
Am privit spre fotografiile de familie de pe perete.
Una era de la nunta noastră.
Alta, de la prima zi de școală a Biancăi.
Și încă una, făcută într-o vacanță la mare.
Amintiri frumoase.
Dar amintirile nu puteau șterge minciunile.
— Vreau să divorțăm, Adrian.
A încremenit.
— Elena, te rog…
— Nu pot continua o căsnicie în care nu mai există încredere.
— Putem încerca să reparăm lucrurile.
Am clătinat din cap.
— Ai avut aproape un an să alegi adevărul. În fiecare zi ai ales să mă minți.
A început să plângă.
— Îmi pare rău.
— Și mie.
Am făcut o pauză.
— Dar acum
Comments