de la Camelia.
„Îmi pare rău. Nu știam că Adrian vă mințea. Dacă vreți să vorbim, sunt dispusă să vă explic tot ce știu.”
Am privit mesajul mult timp.
Femeia aceea avusese o relație cu soțul meu.
Dar, din câte începeam să înțeleg, fusese și ea mințită.
Nu știam dacă să o cred.
Totuși, aveam nevoie de răspunsuri.
I-am scris:
„Mâine, la ora zece. La cafeneaua de lângă parcul central.”
A răspuns imediat.
„Voi fi acolo.”
În seara aceea, Adrian a încercat de mai multe ori să vorbească cu mine.
Nu am acceptat.
Nu pentru că nu aveam întrebări.
Aveam sute.
Dar eram prea tulburată pentru a lua decizii importante.
La un moment dat, Bianca a ieșit din camera ei.
M-a găsit în bucătărie, privind o ceașcă de ceai pe care nici măcar nu o atinsesem.
— Mami?
Am ridicat privirea.
— Da, iubita mea?
— V-ați certat?
Am încercat să zâmbesc.
— Am
Comments