o îngrijorau.
Înainte să se culce, m-a îmbrățișat din nou.
— Te iubesc, mami.
— Și eu te iubesc, draga mea.
După ce a plecat, am rămas singură în bucătărie.
Atunci am început să plâng cu adevărat.
Nu doar pentru că soțul meu mă înșelase.
Ci pentru că o făcuse pe fiica noastră să se simtă vinovată pentru minciunile lui.
A doua zi dimineață m-am întâlnit cu Camelia.
Ajunsese înaintea mea.
Stătea la o masă retrasă, cu o cafea în față.
Când m-a văzut, s-a ridicat.
— Elena, vă mulțumesc că ați venit.
— Nu am venit să ne împrietenim, i-am spus.
A încuviințat.
— Înțeleg.
M-am așezat.
— Vreau să știu tot ce v-a spus Adrian despre familia noastră.
Camelia a inspirat adânc.
— Ne-am cunoscut acum aproape un an, la o conferință de afaceri.
Am rămas tăcută.
— La început am vorbit doar despre serviciu. Apoi am început să ieșim la cafea.
— Știați că este căsătorit?
—
Comments